- JURNAL REGIONAL
- Romania
- TVR 3 propune o grilă dinamică şi diversă, care va reflecta evenimentele regionale. Grila TVR 3 este formată din producţii ale studiourilor teritoriale TVR Iaşi, TVR Craiova, TVR Cluj, TVR Timişoara, TVR Târgu Mureş, în timp ce partea de sud a ţării va fi acoperită de producţii realizate de studioul central.
sâmbătă, 9 mai 2009
“ Imi iubesc tara daca nu ma uit la televizor si nu ies pe strada.”
Il citez a nu stiu cata oara pe Octavian Paler, la aceasta emisiune, dar ce sa-i faci daca vorbele omului din Lisa merg manusa cu realitatile de zi cu zi? Traim in tara in care birtul sordid alterneaza cu snack-bar-ul naprasnic, caruta atemporala cu Q7-le, cucoanele care investesc milioane in spa-uri, cu mamaitele care se spala la lighean. Cu zig-zag-ul acesta intre mizerie si splendoare, sa zicem ca ne-am obisnuit, dar cum ne dezbaram de obisnuita de a arunca zilnic cu laturi peste valorile care ne confirma identitatea? La Braila, casa marii actrite Maria Filotti s-a transformat intr-o imensa groapa …de balegar, dupa ce localnicii satului Batogu au avut grija sa fure caramida cu caramida. Casa a fost castigata in instanta, in urma unui lung proces, de catre doi dintre mostenitorii fostei actrite. Degeaba insa, daca actualii proprietari privesc acum a paguba spre ruina ce a reprezentat in urma cu zeci de ani raiul Mariei Filotti. Intamplarea este cu atat mai rusinoasa pentru autoritatile locale, cu cat numele actritei este cel care a dat denumirea teatrul din judet. Din aceeasi categorie a tristeturilor cu iz mioritic este si articolul din cotidianul Societatea Argeseana. Graficianul Nicolae Săftoiu a devenit cunoscut dupa ce a desenat toate bancnotele Romaniei din 1991 si pana in 2001. Acesta este si motivul pentru care omul a fost supranumit “the money maker”. Maestrul Saftoiu are un cv impresionant, construit in mai bine de 50 de ani de cariera. Cu toate acestea nu este nici posesor de MayBach si nici de vila cu piscina. Omul s-a retras la tara imediat dupa ce a incheiat colaborarea cu BNR-ul. Nu de alta, dar chiar nu avea cum sa supravietuiasca in capitala cu o pensie ce nu depaseste sase milioane de lei vechi. La polul opus, stirea ce deschide ziarul Opinia de maine. Vorbim despre teritoriul acela nemânjit de intelect si asezat de romani cumva sub semnul miracolului: fotbalul, binenteles! Miză mare: Badea si Bucur, primii grei din lumea fotbalului care au pus ochii pe Olimpia Ramnicu Sarat! Ar trebui sa ne bucuram? Habar n-am! Tot din sectorul personajelor haioase cu freza a la Daminuţă vin si bisnitarii care inaintea oricarui meci mare se baga si ei, ca omul, la o…descurcareala. Vanzarea biletelor la suprapret a devenit afacere cu acte in regula in tara asta, in care corectitudinea este un cuvant ce a fost demult tuns chilug, batut cu vergile si abandonat intr-o barca, in largul marii. Profesorii, bietii de ei, au invatat lectia asta, ca dee, n-au avut incotro. Din Gazeta de Teleorman de maine citim ca sindicatele din invatamant au cazut la pace cu Guvernul. Nici nu prea aveau alternative! Si la Constanta oala e sub presiune! 500 de membri din Blocul Sindical Filiala Constanta vor participa la mitingul de protest din 14 mai, ce va avea loc la Bucuresti. Oamenii nu cer decat pastrarea locurilor de munca! La Tulcea se inregistreaza un fenomen asemanator. Numarul somerilor a crescut substantial. Cei mai multi provin de la micile societati care cad pe capete de cand cu noua forma de constrangere fiscala: impozitul forfetar! Si cum la omul sarac, nici boii nu trag, pitestenii s-ar putea sa ramana si fara apa calda in vara aceasta care se anunta a fi cu temperaturi extrem de ridicate. Conform unui studiu realizat de una dintre cele mai importante firme de consultanta manageriala din Statele Unite, doar sase dintre companiile producatoare de agent termic din Romania sunt profitabile. Termoficare S.A. Pitesti nu se afla printre acestea. Asta pentru ca se inregistreaza un grad ridicat de uzura a instalatiilor si a retelelor de transport si distributie, restantele la plata ale clientilor sunt foarte mari, iar numarul salariatilor este prea mare in raport cu veniturile. Si cum toata revista presei de astazi a fost intesata numai cu stiri negative, gasim ca ar trebui sa fie si o explicatie la mijloc. Pai, cum sa nu ne merga rau daca pana si calugarii s-au lasat de cele sfinte, si au dat cerul pe târână! Dupa doar trei ani de manastire, unui calugar i s-a urat de sfinti si s-a apucat de organizat expozitii de reptile.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu