Fotografia mea
Romania
TVR 3 propune o grilă dinamică şi diversă, care va reflecta evenimentele regionale. Grila TVR 3 este formată din producţii ale studiourilor teritoriale TVR Iaşi, TVR Craiova, TVR Cluj, TVR Timişoara, TVR Târgu Mureş, în timp ce partea de sud a ţării va fi acoperită de producţii realizate de studioul central.

joi, 14 mai 2009

Didi ...Cristinel Dorobanţu, Marian...Căpriţă si... Tăsel Barbu.

“Premierul Tariceanu s-a dus cotonog si a venit cangur de la Paris, presedintele Basescu si-a depanat şalele la Viena. Lumea buna din tara asta isi ia vile si pamanturi in Occident, isi face concediile la Mediterana, isi trimite odraslele sa invete la Oxford si la Harvard. Iar cand are rateuri la organism fuge de imbratisarea celui de sus tot in Vest.” Sunt cuvintele lui Cristian Tudor Popescu, scrise in urma cu doi ani. Este cat se poate de evident ca lucrurile au ramas la fel si astazi. Lumea buna nu sta nici picată cu ceara, in spitalele din Romania. Nu de putine ori se invoca faptul ca in saloanele romanesti te izbeste inca de la intrare mirosul de…copârşeu. Altfel spus: se pare ca moartea ranjeste mult mai entuziast in spitalele noastre. Cauze? Sunt cu duiumu! Daca le luam la disecat, zău ca nu ne-ar ajunge toate bisturiurile chirurgilor din tara. Sa luam de pilda cazul de la Constanta. Principalul spital din judet a ramas fara medici. La tot mai multi doctori le fac cu ochiul clinicile particulare, unde nu trebuie sa se izbeasca cu capul de toti peretii pentru ca nu au de unele sau de altele. Numai spunem ca acolo si banul se invarte altfel. Tot in ziarul Observator citim cum se invarte...roata la Constanta. Si se invarte a dracului de bine, chiar si cu 15 puncte de penalizare. Soferii constanteni au prins si ei smecheria cu contestatul in instanta si o aplica de mama focului. Judecatoria din Constanta este bombardata zilnic cu zeci de astfel de contestatii. Chiar daca 96% dintre ele sunt respinse, procesele dureaza, in cel mai fericit caz, un an de zile. In timpul asta, soferii care au incalcat legea isi vad in continuare, linistiti, de invartitul volanului. Pai, si la cum sunt intocmite legile in Romania, la ce sa te astepti de la legiuitori? In ziarul Opinia de maine citim cum insusi Ministrul Justitiei a omis sa puna toate zerourile in declaratia de avere. In afara de Catalin Predoiu, alti sase ministrii sunt vizati in ancheta demarata de Agentia Nationala de Integritate. Demonstratia care a avut loc ieri, pe strazile Buzaului mi-au amintit de vremurile acelea cand ni se umezeau palmele auzind ca s-au adus portocale la Alimentara. Nici macar nu mai contau cele sase ore in care stateam aliniati, la coada, asteptand sa se deschida magazinul. Tot din acele vremuri de trista amintire, cred ca mai stiti de avizierul cu fapte „asa, da”, „asa, nu”. Probabil de vremurile acelea au dorit sa ne aminteasca politistii buzoieni purtand prin tot orasul, un autoturism facut zob in urma unui accident de circulatie. A fost asa...un fel de „na, na, la funduleţ”...preventiv. Ca sa vedeti ce vi se poate intampla daca n-o sa fiti cuminti. La Braila, s-a dat iama in „Cuibul proxenetilor”. Este vorba despre arestarea a trei braileni care faceau parte dintr-o retea de traficanti de carne vie ce actiona pe teritoriul Germaniei. Tin foarte mult sa va dezvalui numele celor trei proxeneti...EXTREM de periculosi: Didi ...Cristinel Dorobanţu, Marian...Căpriţă si... Tăsel Barbu. Pesti de pesti, ce mai! CAPRITA si TASEL! De Cristinel nici nu mai zic....Trecem la lucruri mai serioase si vorbim despre Festivalul George Grigoriu, care va incepe peste cateva zile la Braila. Cea de-a cincea editie este înţesată de nume cu rezonanta: Paula Selling, Andra, Marcel Pavel, Nico. Festivalul va incepe pe 22 mai si va fi transmis in direct pe TVR 2. Mergem si la Tulcea, unde ziaristii locali isi bat in continuare capul cu...faleza. Nici nu prea au alternative, avand in vedere ca trec pe acolo zilnic, iar imaginea este destul de horror. Abia dupa ce faleza a fost intoarsa cu sus-n jos, autoritatile au inceput sa se intrebe cu ce bani o vor reface? Saptamanalul Jurnal de Arges vine cu o ipoteza soc: marele fotbalist Nicolae Dobrin a murit cu zile. Cel putin asta declara un medic de la Spitalul Militar Central, spital in care Dobrin a fost operat ultima data. Ramanem in domeniul sportului si vorbim despre propunerea facuta de Ruxandra Dragomir, presedinta Federatiei Romane de Tenis. Ea spune ca n-ar fi rau ca elevii sa fie periodic testati antidoping, in licee. Dragomir sustine ca asta ar duce la evitarea multor nenorociri.

Niciun comentariu: